Auzi si tu?...pentru ca eu inca aud..inca simt..inca vad...inca respir...inca traiesc; sunt sigura ca si tu.
Tu cum vezi viata? pentru ca eu uneori o omit.
Eu nu visez in culori..defapt...nu mai visez demult.
Tu cand ai visat ultima data cu ochii deschisi,incercand sa evadezi?
Sau mai bine ...spune-mi: DE CAND NU AI MAI VISAT?
Totusi mergi inainte fara sa iti pui nici macar un semn de intrebare.
De ce? Nu gasesti visul o realitate destul de multumitoare pentru tine?
Visul... e o realitate de gradul doi ce se naste in subconstient.
Eu asta cred.

Un om...

Nu am incetat sa ma intreb unde ma aflu. Ma intreb acest lucru de cand am inceput sa ma cunosc sau poate... inca nu m-am cunoscut destul? Uneori am impresia ca nu stiu ce este un om.
"Un om nu e ceea ce cred alţii despre el că este. Ba chiar câteodată e cu totul altceva." afirma Marin Preda.
Si totusi... in ce consta aceasta mare de vorbe rostite la tot pasul? Eu cred ca un om este defapt o esenta tare intr-un recipient minuscul ascuns undeva, in suflet.
Tu ce crezi ca este?

Ganduri scrise

Iar ploua linistit si gandurile mele zboara departe, departe, departe...E soare in sufletul meu insa o pata cenusie imi inneaca privirea intr-o multitudine interminabila de cuvinte. Totul se petrece asemeni unui dans, plutim pe marea rosie, rosie in lumina astrului ce ne reflecta iubirea. Valul verzuliu ne umezeste picoarele…fac un pas, te privesc; In privirea ta ma pot pierde mai ceva ca in univers…

Acordul marii vibreaza dincolo de sufletele noastre, dincolo de noaptea albastra si de tot ceea ce inseamna ei.

Nisipul se misca si el in ritmul fericirii si al suferintelor omenesti iar o adiere rece ne infioara facandu-ne sa ne imratisam. Pot simit linistea din sufletul tau si teama ce te inunda.

Dansul lent devine tot mai ritmat, plaja e acum a noastra, ecoul ne e martor iar marea e unicul si mirificul nostru spectator. Cerul e doar decorul din care facem parte, asa zisul monument al existentei noastre.

In departare se aude strigatul unui pescarus. Bataia aripilor lui risipeste ceata si frica din sufletul meu ce dispare asemeni unei himere in intuneric...

In opinia mea...iubirea porneste uneori de la ura. Ea reprezinta puterea de a vedea dincolo de linia orizontului, de a schimba inalienabilul in ciuda vointei primordiale.
Subiectul in discutie nu priveaza actul in sine dar se refera la esenta disipata in profan. Cu toate ca noetica nu poate percepe viata fara iubire, unii strabat drumuri interminabile fara a o descoperi.
Interesant este faptul ca desi descrisa in atat de multe scrieri, nici macar i persoana sagace nu o poate percepe si intelege fara a o fi incercat.
Prin urmare, iubirea nu e doar un concept complex, putand fi observat in ralitatea cotidiana.

E greu sa inaintezi. E greu sa faci un pas in fata fara a urma alti doi inapoi. E greu sa faci toate acestea cand nu esti sustinut si esti lasat sa cazi in abis. E nefiresc pentru unii ce nu isi pot imagina cum e sa stii ca esti mereu purtat dupa dorintele altora. E ceva diferit intre a avea o propunere si a impune o preferinta proprie.

Incep sa imi doresc tot mai mult insa, se pare ca nu e nimeni de partea mea. De cand? dintotdeauna.

Optimismul de ajuta atunci cand stii ca ai cu cine interactiona...iar cand stii fara a sti ca in spate nu e nimeni...nimeni deschis..renunti, sau deopotriva continui sa mergi.

In cautarea fericirii

Fericirea e o taina ascunsa pe care trebuie sa o descoperi.

Fericirea e cea pe care o cauti atunci cand nu o gasesti.

Fericirea e tot ceea ce se diferentiaza de tristete.

Fericirea e atunci cand simti ca poti zbura.

Fericirea e atunci cand nu stii exact d e ce esti fericit.

Fericirea e visul subconstient la care ne adaptam intreaga viata.

Fericirea e linistea sufletului in serile senine.

Fericirea se simte.

Insa raspunsul este unul singur: a iubi si a fi iubit. Aceasta este taina fericirii.